Costel Gâlcă, tehnicianul Universității Craiova, a răbufnit după eșecul cu Poli Iași, 0-2, din a 9-a etapă a Superligii.
Antrenorul grupării din Bănie a tras o concluzie clară cu privire la jocul echipei sale.
Costel Gâlcă nu și-a iertat jucătorii după înfrângerea cu Poli Iași, scor 0-2. Antrenorul Universității Craiova a spus că e nemulțumit de prestația echipei sale, dar și de rezultatul final.
„Era de așteptat că va fi un meci greu. Nu ne-am ridicat la ceea ce am vrut noi de la această partidă. Nu am fost pragmatici, am vrut să construim pe un teren ca acesta.
Asta face parte din fotbal. Ne-am creat ocazii, am avut și penalty, eu zic că am mai avut unul care nu s-a dat, dar asta e. Nu mai ține de mine, ține de ei (n.r. arbitri).
Parcă în prima repriză prea am vrut să jucăm spectaculos, terenul nu era așa bun. Trebuia să ducem mingea la margine, să venim cu centrări și așa putea ieși golul. În ultimele minute nu am mai contat mult pentru că nu puteai să joci.
Trebuie să avem rezultate, erau importante aceste puncte. Sperăm ca Ciclâdău și Lukic să vină să ne ajute cât mai repede. Noi trebuie să câștigăm aici, deja am pierdut prea multe puncte”, declarat Costel Gâlcă.
Niciodată (n.r.- nu a întâlnit un astfel de gazon)! Nici la Dinamo n-a fost un asemenea teren. Nu știu de ce am mai jucat ultimele minute. Mingea nu mai sărea deloc, dar dacă așa a decis arbitrul… N-avem nicio scuză, dacă marcam la ocaziile pe care le-am avut, nu mai vorbeam despre teren acum. Craiova arată foarte bine, a doua repriză foarte bună. Cu siguranță, vom arăta și mai bine cu noile achiziții. Ne pare rău că nu am reușit să egalăm”, a transmis Nicușor Bancu după meci.
Niciodată (n.r.- nu a întâlnit un astfel de gazon)! Nici la Dinamo n-a fost un asemenea teren. Nu știu de ce am mai jucat ultimele minute. Mingea nu mai sărea deloc, dar dacă așa a decis arbitrul…
N-avem nicio scuză, dacă marcam la ocaziile pe care le-am avut, nu mai vorbeam despre teren acum. Craiova arată foarte bine, a doua repriză foarte bună. Cu siguranță, vom arăta și mai bine cu noile achiziții. Ne pare rău că nu am reușit să egalăm”, a transmis Nicușor Bancu după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER